Solidar cu sistemul medical

Linie de finanțare pusă la dispoziție de Comtim România pentru susținerea proiectelor medicale care au nevoie de sprijin financiar.

Prin intermediul programului de responsabilitate socială „Solidar cu sistemul medical”, Comtim România dorește să redea pacienților și familiilor lor speranța într-un sistemul medical care să poată să ofere diagnostic, tratament necesar și siguranță. Comtim România va oferi, prin parteneriatele cu oamenii extraordinari în halate albe, o șansă în plus familiilor aflate în situații dificile de viață.

 În program sunt eligibile finanțării atât instituțiile medicale publice, cât și asociațiile/ONG-urile care au ca obiect de activitate asistența medicală sau îmbunătățirea condițiilor de viață a persoanelor care suferă de diferite afecțiuni medicale. Acestea pot beneficia de sprijin financiar din partea companiei pentru implementarea diverselor proiecte din aria medicală.

Peste 2.14 milioane de lei investiți în dezvoltarea infrastructurii de sănătate publică din județele Timiș și Arad

21 de instituții medicale publice (spitale regionale, orășenești, locale) și ONG-uri care oferă asistență au fost finanțate

Peste 352200 de pacienți au beneficiat de o structură medicală îmbunătățită

Peste 1300 de cadre medicale implicate în implementarea proiectelor

Sănătatea este un dar de neprețuit!

În luna decembrie 2020, Comtim România a finanțat 21 de proiecte medicale în valoare de 280.000 de euro, în cadrul programului de responsabilitate socială destinat susținerii spitalelor și instituțiilor medicale. La noul program de finanțare al Comtim România au avut acces instituții medicale și sanitare publice (spitale regionale, orășenești, locale), ONG-uri care au stipulat în statut obiectul de activitate asistența medicală sau îmbunătățirea condițiilor de viață a persoanelor care suferă de diferite afecțiuni medicale, precum și centre publice de îngrijire pentru vârstnici, a căror activitate zilnică presupune utilizarea echipamentelor medicale.

Au fost selectați următorii beneficiari:

Asociația Ambulanță Timiș - dotarea Dispeceratului COVID cu calculatoare performate, necesare;

Asociația Împreună pentru Spitalul Clinic CF Timișoara - dotarea saloanelor din cadrul Spitalului Clinic Cai Ferate Timișoara cu 50 de saltele medicale, 50 de noptiere medicale și 10 troliuri de tratament;

Asociația Non-Profit pentru A.T.I. "Aurel Mogoșanu" - dotarea Clinicii ATI din cadrul Spitalului Clinic Județean Timișoara cu mai multe aparate capabile sa asigure administrare de oxigen cu flux înalt;

Asociația Non-profit de Urologie Prof .Dr. Petru Drăgan - achiziția de diverse echipamente moderne pentru chirurgia minim-invazivă urologică a Clinicii de Urologie Timișoara;

Asociația Oncohelp - dotarea cu aparatură necesară tratamentelor prin radioterapiei în cadrul Ambulatoriului pentru Serviciile de Radioterapie și a Laboratorului de Radioterapie;

Asociația Psihiatrică Timișoara - achiziția de diverse echipamente medicale de specialitate destinate Clinicii de Psihiatrie Timișoara;

Asociația Școala Mamei Junior - dotarea cu echipament medical de specialitate destinat Centrului de recuperare pentru copiii cu dizabilități;

Asociația Urgentim - achiziția de diverse echipamente medicale destinate unității UPU-SMURD Timișoara din Unitatea de Primiri a Urgențelor din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Timișoara;

Centrul medical de evaluare și recuperare pentru copii și tineri ,,Cristian Șerban" - dotarea cu echipament medical de Oftalmologie destinat pacienților internați;

Federația Caritas - Centrul de îngrijiri Paliative Hospice Timișoara - achiziția de concentrator de oxigen destinat persoanelor internate în cadrul centrului;

Fundația de ajutor medical "Profilaxis" Timișoara - dezvoltarea și implementarea platformei Pandemic Controller în contextul COVID-19;

Institutul de Boli Cardiovasculare Timișoara - dotarea cu defibrilatoare cardiace și a altor echipamente medicale de specialitate destinate Compartimentului de Electrofiziologie;

Organizația Salvați Copiii – filiala Timișoara - achiziția de echipament de radiologie mobil destinat Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Louis Țurcanu" din Timișoara.

Spitalul de Psihiatrie Gătaia - dotarea Pavilionului 28 a spitalului cu echipamente necesare bunei-desfășurări a activității zilnice;

Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad - reabilitarea garderobei pacienților internați, reabilitarea vestiarelor personalului medical și înlocuirea linoleumului medical antibacterian cu unul nou;

Spitalul Clinic Județean de Urgență "Pius Brînzeu" Timișoara (Secția Zona Roșie - Casa Austria, Clinica de Neurochirurgie, Secția de Chirurgie Plastică - Casa Austria, Compartimentul ATI-OG-Bega, Compartimentul ATI Pediatrie Bega, Clinica I Chirurgie, Compartimentul Săli de Nașteri, Secția Psihiatrie I a Clinicii Psihiatrice "Eduard Pamfil" Timișoara, Centrul de Hemodializă și Secția Clinică Obstetrică-Ginecologie I) - achiziția de aparatură medicală de specialitate și echipamente medicale de protecție a personalului, în funcție de nevoile secțiilor și compartimentelor spitalului;

Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara - dezvoltarea capacității clinice a secției de neonatologie a Maternității Odobescu prin achiziția unui incubator deschis pentru îngrijirea nou-născuților;

Spitalul Dr. Karl Diel Jimbolia - dotarea spitalului cu diverse echipamente și aparatură medicală (tărgi hidraulice radiotransparente, monitor funcții vitale, incubator de transport nou-născuți);

Spitalul Municipal Dr. Teodor Andrei Lugoj - achiziția unei Hote Biobase PCR - pentru manipularea probelor într-un mediu steril (teste Sars-CoV-2);

Spitalul Orășenesc Ineu - dotarea cu aparatură medicală, turn artroscopie complet, destinat Compartimentului Ortopedie-Traumatologie;

Spitalul Orășenesc Sânnicolau-Mare - dotarea cu lampa scialitica pentru sala de operație, esențială pentru reușita actului chirurgical a spitalului.

Arhivă CSR Social

  • Martie 2016 - Ziua de 8 martie 2016 a fost sărbătorită de voluntarii Comtim România la centrul de îngrijire a femeilor vârstnice din satul Checea, în județul Timiș
  • Decembrie 2014 - Voluntariatul, o valoare a echipei Comtim România
  • Martie 2015 - Programul “Hrană pentru suflete”
  • Decembrie 2013 - Fundaţia „Pentru Voi” şi Comtim România marchează astăzi 4 ani de colaborare
  • Decembrie 2014 - Programul “Hrană pentru suflete” - produse din carne Comtim pentru cina de Sf. Nicolae!
  • Decembrie 2015 - Campania "Un gând bun de Sărbători" - ajunsă la cea de-a 5-a ediție
  • Decembrie 2012- Comtim România ajută cu alimente populația sinistrată
  • Noiembrie 2014 - Un nou parteneriat Comtim România - „Crucea Roșie”, training certificare salvator -proiect al Departamentului de Securitate și Sănătate în Muncă (SSM) al Diviziei Ferme
  • Campanie de strângere de fonduri în beneficiul Fundației Art Terapia
  • Decembrie 2010 - Campanii de colectare de fonduri în beneficiul unor organizații neguvernamentale
  • Proiectul “Casa Cristian” în parteneriat cu Fundația “Pentru Voi” și Habitat pentru Umanitate
  • Ianuarie 2010 - Sprijin pentru Spitalul de Urgență, Timișoara
  • “Fii eroul din poveste! Donează o carte!” – Smithfield Prod
  • Iunie 2009 - Parcul Școlii din localitatea Utvin